YoutubeFacebookGooglePlus

 Dans, meditație și spiritualitate

- Direct cu Roberto Grosa, 6TV -

Care sunt beneficiile acestora, cum te ajută fiecare și cum poți să le îmbini pentru a deveni ceea ce îți dorești?

Care sunt efectele dansului în viața de zi cu zi?

Emoțiile puternice ne pot îmbolnăvi

- Observator -

Atunci când apare o emoție puternică, fie că vorbim despre furie, tristețe, rușine, sau chiar bucurie (atunci când este în exces), toate aceste emoții se manifestă, într-un mod sau altul, în corpul fizic.

În momentul în care le reprimăm sau alegem să le ignorăm, ele nu dispar.

Aceste emoții rămân stocate în memoria corpului și încep, mai devreme sau mai târziu, să se manifeste în corpul fizic.

Corpul tău îți vorbește în fiecare clipă. Tu îl asculți?

De ce riscăm să ne pierdem prietenii?

- Jurnalul Național -

Trăim într-o lume în care ne este din ce în ce mai greu să îi ascultăm pe cei din jur. Suntem tot mai mult focusați pe noi și mai puțin pe ceilalți. Deși pe de-o parte poate fi un lucru bun, în realitate riscăm să ne pierdem prietenii și persoanele aproapiate.

Află prin ce îndepărtezi oamenii de tine și ce poți face pentru a preveni asta și a crea relații solide și de durată.

Relațiile cu presa sunt coordonate de Agenția de PR Plus Communication.

Jurnalul I

0
0
0
s2smodern
Sky Bet by bettingy.com